Radu Petrovici, Octavian Ene și Georgiana Mototolea despre „Minte-mă…”, noul proiect MH Orchestra

De unde a pornit „Minte-mă…” și ce te face să revii la muzica interbelică?

Octavian Ene: „Minte-mă…” marchează apogeul unei povești care s-a născut cu aproape un veac în urmă, pe când bunicul meu a colecționat partituri cu muzica epocii. Moștenirea de familie s-a transformat pentru mine într-o datorie sufletească. Nu este prima dată când aduc în fața oamenilor acest repertoriu plin de pasiune, însă acum ne propunem să dăm viață unei atmosfere complexe, intense. Întotdeauna gândul meu s-a întors la muzica aceasta care uneori mi se pare că mă bântuie ca un spectru al unor vremuri pe care nu le-am trăit, dar care sunt atât de vii în inima mea.

Ce poveste construiesc cele două voci pe scenă?

Georgiana Mototolea: Împreună spunem povestea tuturor celor care s-au iubit, se iubesc sau se vor iubi vreodată. Când iubim cu adevărat, tumultul sentimentelor ne determină uneori să aruncăm cuvinte care nu se află în concordanță cu ceea ce simțim cu adevărat. „Minte-mă…” ne amintește de toate clipele în care spunem că suntem bine, deși durerea ne arde pe interior și de fiecare seară în care am strigat „Pleacă!”, deși inima noastră șoptea un sfios „Rămâi…”.

Ce ai văzut în proiect și unde simți că poate interveni MH Orchestra?

Radu Petrovici: În „Minte-mă…” am văzut o întâlnire firească între povestea lui Octavian și o idee pe care o port de multă vreme: readucerea tradiției orchestrelor de salon în viața muzicală de astăzi. Au existat asemenea orchestre și în România interbelică. Repertoriul acesta face parte din cultura noastră și cred că merită să fie cântat și ascultat în continuare.

Am cântat într-o orchestră de salon în Germania și am cunoscut din interior plăcerea acestui fel de a face muzică. Mi-am dorit să construiesc prin MH Orchestra o asemenea relație apropiată cu publicul, cu libertatea de a trece de la operetă și vals la muzica de film sau la un cântec cunoscut.

Povestea partiturilor păstrate în familia lui Octavian m-a apropiat și mai mult de proiect. Există acolo o legătură personală care se simte. Îmi doresc ca orchestra să intre în dialog cu el și cu Georgiana, să poată urmări o schimbare de intenție, o pauză, un gest. Pentru mine, de aici începe spectacolul: din felul în care ne ascultăm unii pe ceilalți.

Ce a rămas din întâlnirea voastră profesională de la Operetă?

Octavian Ene: Întâlnirea noastră de la operetă a marcat începutul uneia dintre cele mai frumoase perioade din viața mea profesională. Nu cred în întâlniri întâmplătoare și se pare că și de această dată mi se confirmă credința. În ultima vreme îmi doream să creez un nou spectacol de muzică interbelică, un spectacol matur care să răscolească sufletele oamenilor, să le trezească cele mai puternice stări, însă trebuia să găsesc artiștii potriviți pentru a construi această nouă poveste. Atunci a început colaborarea noastră cu Radu și MH Orchestra. Când spui că ceva a rămas, însemnă că altceva a luat sfârșit. În cazul nostru, colaborarea începută la operetă nu a ajuns la final, ci a căpătat o formă nouă, formă care suntem convinși că va fi îndrăgită de public.

Radu Petrovici: Încrederea. La Operetă am avut ocazia să lucrăm împreună și să ne cunoaștem în munca de zi cu zi. În teatru vezi un artist și în repetiții, în felul în care caută un personaj sau trece printr-un moment dificil. Acolo se formează relațiile profesionale pe care te poți baza mai târziu.

Mă gândesc și la perioada „Romeo și Julieta”, care face parte din parcursul nostru comun. Mi-a plăcut la Octavian dorința de a construi un personaj, de a găsi un sens pentru ceea ce cântă. Într-un proiect ca „Minte-mă…”, lucrul acesta contează foarte mult.

Acum venim fiecare cu experiența noastră și cu bucuria de a face ceva împreună. Pentru mine, colaborarea aceasta este o continuare firească a unei relații artistice care are deja o bază. MH Orchestra ne oferă spațiul în care să o dezvoltăm.

Ce ar trebui să simtă publicul la finalul spectacolului?

Octavian Ene: Nu aș vrea să sugerez publicului o anumită stare. Oamenii vor urmări o poveste care îi va influența în moduri foarte diferite. Probabil că unii vor pleca purtând lacrimi în ochi, în timp ce alții vor zâmbi cu tandrețe. „Minte-mă...” trezește foarte multe stări de o vastă diversitate. Fiecare spectator va fi transfigurat de acest spectacol prin prisma propriilor povești...unele cu final fericit, altele cu final dureros și probabil că și unele cu final incert.

Georgiana Mototolea: Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că dincolo de muzică rămâne dragostea…dragostea curată pentru frumos și pentru poveștile a căror flacără nu se stinge niciodată. Asemenea muzicii, iubirea nu aparține unei epoci, ci este lăsământul ce-l purtăm peste generații.

Radu Petrovici: Mi-ar plăcea ca oamenii să plece cu dorința de a mai asculta muzica aceasta. Poate cineva își amintește un cântec auzit acasă, iar altcineva îl descoperă pentru prima dată și se miră cât de aproape îi este.

Ca muzician, mă bucur când simt că publicul începe să asculte cu adevărat, dincolo de recunoașterea unei melodii. Atunci apar și surprizele: auzi altfel un vers pe care credeai că îl știi sau descoperi cât poate spune un instrument între două fraze cântate.

Dacă după spectacol cineva caută una dintre piese și o ascultă din nou, pentru mine înseamnă mult. Așa poate continua și tradiția aceasta: prin oameni care își doresc să o audă.